Chattoir Editoriale

Interview Chattoir Diana Bucur

Interviu Chattoir cu o soprana din Romania

de Ionut Bulimej la 08 March 2020
"Talentele adevărate au avut mereu un drum greu de străbătut şi multe piedici în faţă. Ştiţi cum se spune: nimeni nu este profet în ţara lui." Diana Bucur

Soprana Diana Bucur de la Opera Naţională Română din Iaşi - despre a fi cântăreţ de operă şi situaţia muzicii clasice în România
(Interviu realizat de Ionuţ Bulimej – iunie 2019)
 
Ionut Bulimej: Cum a început călătoria dumneavoastră pe drumul muzicii clasice, al muzicii de operă în particular?
 
Diana Bucur: Cu muzica am o relație de mulți ani, mai precis din clasa I, când am început să studiez vioara la insistențele părinților mei, în special ale mamei. După opt ani de vioară, am vrut să mă reorientez, însă nu mă vedeam făcând altceva decât muzică. Știam că am voce și, deși nu mă imaginam cântând operă, întrucât nu îmi plăcea la vremea aceea, am mers pe acest drum. Pe atunci, la liceu nu se putea studia canto abordând altceva decât muzica de operă, iar dragostea pentru aceasta a apărut pe parcurs, odată cu îmbunătățirea tehnicii vocale și a descoperirii bogatei literaturi muzicale operatice.
 
La ce liceu ați studiat?
 
La Liceul (actualmente Colegiul Național) de Artă „Octav Băncilă” din Iași.
 
Ați studiat și pian?
 
Da, pian se făcea complementar.
 
Ce tip de soprană sunteți?
 
Sunt o soprană lirică. De curând am schimbat puțin registrul, câștigând în grav și tind să trec pe repertoriul de soprană spinto. Mi-aș fi dorit să fiu soprană de coloratură pentru a putea interpreta personajul „Regina Nopții” din Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart. Mi-ar fi plăcut la nebunie.

Care este ambitusul dumneavoastră?
 
Unul destul de mare: de la si de sub do central până la mi din octava a treia. Uneori am atins și fa3 în timp ce exersam ambele arii ale Reginei Nopții în spațiul privat și din propria plăcere, niciodată pe scenă.

Spuneați că ați câștigat în registrul grav. Care era cea mai joasă notă pe care o puteați atinge înainte?
 
Pot coborî și mai mult, dar pentru o acuratețe demnă de o reprezentație scenică, rămâne acel si de sub do central. Înainte, cea mai gravă notă pe care o atingeam era undeva la re-mi bemol din octava centrală.

Apropo de registru grav, ați abordat vreodată, chiar și din curiozitate, rolul Salomeei din opera omonimă de Richard Strauss? La un moment dat, într-o arie, apare un sol bemol sub do central care solicită anumite resurse și o anumită tehnică, soprana fiind nevoită practic să treacă în registrul de alto.
 
Nu sunt o iubitoare de Strauss. Am cântat o singură dată un pasaj din Ariadna la Naxos în concert. Nu am avut niciodată rol în Salomeea. Prefer opera Carmen de Bizet în care mi-ar fi plăcut de asemenea să joc.

Care este perioada dumneavoastră preferată din istoria muzicii?
 
Prefer romantismul şi verismul.

Aveţi vreo operă preferată?
 
Da, Tosca.

Iar compozitorul dumneavoastră favorit este...
 
...Puccini.


Şi fiindcă tot vorbim despre compozitori, aţi putea spune ce părere aveţi despre creaţia muzicală a compozitorului Marius Herea? Cum aţi caracteriza muzica sa?
 
O muzică frumoasă, emoţionantă. (Zâmbeşte.) Am cântat cu plăcere câteva dintre lucrările dumnealui şi sper din toată inima să termine opera pe care a început-o. Vreau să o ascult şi, eventual, să particip în ea dacă se poate. Este foarte frumoasă. Până acum am cântat extrase.
 
Din ce aţi cântat până acum de Marius Herea, ce vă place cel mai mult?
 
Lucrarea Genesis.

 
Este o lucrare dificilă?
 
Nu este o lucrare comodă din punct de vedere al tehnicii vocale. Există un prag peste care este nevoie să treci, să acoperi întreaga orchestră.
 
La orchestră romantică, voce puternică.
 
Într-adevăr! Fără îndoială!
 
Pentru o astfel de carieră, cât consideraţi dumneavoastră că este important talentul şi cât de importantă este munca? Sunteţi de acord cu afirmaţia lui George Enescu, conform căreia în muzică 10% este talent şi 90% muncă?
 
Da, sunt total de acord. Nu este suficient doar talentul. Trebuie depus mult efort şi să ai şi puţin noroc pentru a-ţi face o astfel de carieră. Talentul trebuie să fie fructificat în sensul că trebuie să devii conştient de el şi să dai maximul din ce poţi face, atât cât poţi, şi să fii convins că ai făcut tot ce ai putut pentru a-l valorifica.
 
Există vreo operă care vă solicită foarte mult de fiecare dată? Care este cea mai obositoare operă în opinia dumneavoastră?
 
Pentru mine, cea mai obositoare operă din punct de vedere fizic, în sensul că după actul II stau cinci minute în cabină cu ochii închişi şi, efectiv,  nici nu pot respira cum trebuie, este Aida. Este o operă minunată, extraordinară. Actul II este atât de epuizant încât atunci când am plecat de pe scenă spre culise, aproape mi-a venit să leşin.
 
Aţi abordat şi Wagner?
 
Nu.
 
V-ar interesa?
 
Nu.
 
Nu vă place?
 
Nu pot spune că nu îmi place, dar nici că îmi place. Aceeaşi afirmaţie ca şi la Richard Strauss. Cred că pentru a-l înţelege pe Wagner, trebuie să îi cunoşti foarte bine filosofia, să ştii foarte bine limba germană, cum se pronunţă fiecare cuvânt şi să îi cunoşti sensul. Cei care au compus o muzică oarecum ermetică şi nu atât de accesibilă s-au bazat foarte mult pe textul dramatic. La fel şi Puccini. Consider că muzica lui Puccini nu este la îndemâna oricui. Pentru a ajunge la muzica sa, trebuie neapărat să parcurgi textul în profunzime. Muzica lui Puccini exprimă extrem de bine textul şi cred că şi la Wagner este la fel, deşi nu sunt cea mai în măsură să îmi dau cu părerea despre Wagner, întrucât nu m-am apropiat de creaţia lui.
 
De regulă, paralela care se face în istoria muzicii şi în critica muzicală este Verdi-Wagner.
 
Întocmai. Eu am făcut paralela Puccini-Wagner în ceea ce priveşte importanţa textului în operă.
 
De fapt, Wagner tocmai asta afirma şi anume că nu compune muzică, ci că slujeşte textul. Creaţiile lui sunt mai mult drame muzicale decât opere, iar el se considera a fi mai mult un teatrolog decât un compozitor.
 
Absolut. Este cunoscut faptul că în Romantism, compozitorii devin mai independenţi, încep să îşi scrie ei înşişi textele, Wagner fiind şi propriul libretist.
 
Aşa este. Am în biblioteca personală un exemplar din libretul la opera Olandezul zburător, tradus în limba română. Mă gândeam totuşi că, în lumea melomanilor, italienii sunt consideraţi a fi mai accesibili decât germanii în ceea ce priveşte opera, tehnica belcanto fiind o dovadă în acest sens.
 
Aşa este. Opera germană este filosofică, iar dificultatea de interpretare se datorează şi textului, limbii...
 
Este greu pentru un solist/o solistă de operă să abordeze texte în diferite limbi?
 
Da, pentru că dacă vrei să faci performanţă, să obţii un lucru de calitate, trebuie să acorzi o foarte mare importanţă textului şi pronunţiei fiecărui cuvânt în parte. Aceasta înseamnă că ori trebuie să cunoşti foarte bine limba respectivă, ori să ai un mentor foarte priceput.
 
Să înţeleg că sunteţi împotriva învăţării mecanice a textului.
 
Niciun text nu ar trebui doar memorat, ci şi interpretat într-o manieră critică, estetică, stilistică, literară chiar.
 
Aţi avut un rol şi în opera Evgheni Oneghin de Ceaikovski. Care este relaţia dumneavoastră cu limba rusă?
 
La Evgheni Oneghin, avantajul este că eu ştiu să vorbesc puţin limba rusă. Nu am studiat-o în şcoală, dar sunt pasionată de limbile străine şi, de-a lungul timpului, am căutat să învăţ de una singură pronunţia cuvintelor şi sensul acestora, care este cel mai important element în învăţarea unei limbi. Am făcut facultatea la Chişinău, am avut colegi ruşi, iar acest lucru m-a ajutat foarte mult. Mă descurc în conversaţie, ştiu ce vorbesc, iar dacă am un lapsus ori întâmpin vreo dificultate în a-mi aminti traducerea unui cuvânt, îl pot înlocui imediat cu altul cu acelaşi sens. Am păţit acest lucru chiar la Evgheni Oneghin şi nu în timpul repetiţiilor, ci la spectacol. Slavă Domnului că acel cuvânt, pe lângă faptul că era sinonim, a avut şi acelaşi număr de silabe şi s-a potrivit perfect în ceea ce priveşte ritmul, măsura şi accentul frazei muzicale respective. Nu am schimbat nimic în intonaţie sau vreo notă muzicală, doar cuvântul.
 
Care este opinia dumneavoastră despre Mozart?
 
Pentru cântăreţii de operă, Mozart este o adevărată şcoală. Muzica lui pare uşoară, dar nu este uşor de cântat, în schimb, este uşor de înţeles, atinge coarda sensibilă a sufletului, aş putea spune că atinge coarda fericirii. Din acest punct de vedere, este accesibilă. Muzica lui Mozart deschide sufletul, ajunge la copilul interior, la cea mai pură şi adâncă fericire din noi, la inocenţa pe care pare că am pierdut-o de-a lungul anilor, dar nu este aşa. Mozart ne arată că ea este încă acolo şi aşteaptă să fie redescoperită, îmbrăţişată, acceptată plenar. Dacă reuşeşti să cânţi Mozart, poţi cânta orice.

 
Putem afirma că muzica lui Mozart este şi terapeutică?
 
Absolut!
 
Dincolo de accesibilitatea muzicii sale care se datorează într-o anumită măsură şi purităţii şi clarităţii stilului clasic, îl consideraţi un compozitor de profunzime?
 
Sigur că da. Mozart are multe lucruri profunde dincolo de stilul vesel. Nu l-aş considera filosofic, ci mai degrabă, de un rafinament misterios şi de o subtilitate care transcende timpul, spaţiul şi orice fel de percepţie, nu doar cea auditivă. Cred că acest lucru se datorează nu atât stilului, cât modulaţiilor interioare ale muzicii sale. Partiturile lui Mozart sunt perfecte (le priveşti şi realizezi că nu au niciun cusur), iar acest lucru se reflectă şi sonor. Muzica mozartiană este sublimă.
 
Un exemplu?
 
Exemple sunt foarte multe. Nu există nicio formă muzicală în care Mozart să nu fi compus cel puţin o capodoperă. Dacă ar fi să mă refer la operă, pentru că aceasta mă reprezintă cel mai mult, pot să afirm că, ascultând Don Giovanni, e imposibil să nu rămâi mişcat până în cele mai profunde şi intime părţi ale sufletului tău. Repet: el reuşeşte să atingă cea mai profundă coardă a sufletului omenesc.
 
Să înţeleg că Don Giovanni este opera mozartiană pe care o iubiţi cel mai mult? Sau preferaţi Flautul fermecat?
 
Aleg Flautul.
 
Wagner însuşi, în ciuda aroganţei sale, considera Don Giovanni mai mult decât o capodoperă, numind-o opera operelor, iar despre Mozart credea că se află deasupra tuturor maeştrilor oricăror arte din toate timpurile.
 
Wagner îşi permitea să fie arogant; Mozart era deja mort. (Râde.) Totuşi, asta spune multe. Şi Mozart, şi Wagner sunt frecvent interpretaţi atât pe scenele teatrelor de operă din lume, cât şi în concert.
 
Cum vedeţi la ora actuală situaţia muzicii clasice în România? Observaţi un progres, o stagnare, un declin?
 
Nu ştiu ce să spun. Din punctul meu de vedere, cred că este un declin.
 
În ce sens?
 
În sensul în care lumea este atrasă de sclipici, de ambalaj, mai mult decât de profunzime şi nu mă refer doar la operă. Mă refer în general. Îmi vine acum în minte impresia pe care am avut-o la un spectacol de teatru, în care pe scenă se spuneau lucruri atât de tragice, atât de dramatice, de emoţionante, atât de profunde, iar lumea din sală râdea numai pentru că auzise un cuvânt care i s-a părut nu ştiu cum... Oamenii nu percep profunzimea, publicul nu ajunge la esenţă... Sper să mă înşel...
 
E o lipsă de promovare a artelor sau ce observaţi mai exact?
 
Este o lipsă de educaţie în primul rând. De educaţie culturală. Nu se pune accent pe educaţie.
 
Cum credeţi că ar trebui făcută o astfel de educaţie?
 
Nu m-am gândit la asta.
 
Se spune că gusturile nu se discută...
 
E adevărat. Cred că educaţia vine şi din familie, din mass-media, din conştiinţa noastră... Sunt prea vagi răspunsurile mele... Dar cred cu tărie că educaţia are greutate, are mult de spus când vine vorba de percepţia valorilor artistice.
 
Vă referiţi aici la cei care sunt în poziţia de a recepta. Dar despre cei care oferă ce aveţi de spus? De exemplu, cum vedeţi situaţia în România la capitolul promovării artelor, culturii şi a sprijinirii noilor talente? Probleme, obstacole şi superficialitate există oriunde. Ca să fiu şi mai explicit, dacă acum ar apărea în scenă un compozitor tânăr, ce şanse ar avea?
 
Consider că aceasta este o chestiune psihologică, o chestiune care a existat dintotdeauna. Talentele adevărate au avut mereu un drum greu de străbătut şi multe piedici în faţă. Ştiţi cum se spune: nimeni nu este profet în ţara lui. Astfel de drumuri sunt întotdeauna greu de străbătut pentru că oamenii sunt tentaţi să meargă spre latura negativă a problemei în loc să acorde credit, să sprijine talentele, să recunoască valoarea acestora... Ei preferă să vadă partea goală a paharului, să descurajeze, să spună că cine îndrăzneşte să iasă din canoanele societăţii nu este în regulă, nu e normal, sigur nu face ceea ce trebuie sau...
 
...sigur nu e în toate minţile...
 
Exact! Şi cred că această mentalitate ţine de natura umană. Nu aş putea spune de ce lucrurile stau astfel, dar ele există.
 
Din păcate. De exemplu, în Occident, pentru susţinerea proiectelor culturale, se organizează crowdfundings/fundraisings dacă este realmente nevoie. Chiar şi în cazul artiştilor decedaţi, a căror valoare a fost descoperită ulterior, se organizează astfel de strângeri de fonduri care, în esenţă, au un scop caritabil.
 
Cred în puterea strângerilor de fonduri şi consider că ar trebui să urmăm mai des exemplul Occidentului în acest sens.
 
Credeţi că se mai poate reuşi astăzi cu muzica clasică ori s-a spus totul în acest gen de muzică? Se mai poate aduce ceva nou?
 
Desigur. Creativitatea umană este infinită, la fel şi resursele creatoare. Ştiţi cum se spune: doar imaginaţia este limita. Drept dovadă, Marius Herea se descurcă foarte bine, are teme foarte originale, noi, care nu au mai fost compuse ori măcar schiţate până acum.
 
Şi cu toate acestea, nu este atât de cunoscut. Muzica sa nu este apreciată la adevărata valoare. Aveţi dreptate când spuneţi că aproape nimeni nu a avut succes de la bun început.
 
Repet: nimeni nu este profet în ţara lui.
 
Amintind nume ca Mozart, Beethoven, Wagner, Ceaikovski, care au mai avut parte de finanţări, constatăm şi prezenţa factorului noroc. Sunteţi de părere că, pe lângă talent şi muncă, este şi o chestiune de noroc?
 
Da. Există în istoria muzicii exemple de talente care au avut în spate un mecena şi cred că acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi în ziua de astăzi. Acum mecena este reprezentat mai mult de Ministerul Culturii decât de sponsori.
 
Credeţi că se găsesc în ziua de astăzi aceşti mecena?
 
Dacă ne referim la România, înclin să spun nu.
 
De ce? Există o dificultate în a recepta valoarea, esenţa, stilul? De exemplu, dacă tot am pomenit de stil, ce părere aveţi de stilul compozitorului Marius Herea? Are origini în Clasicism sau în Romantism?
 
În Romantism mai degrabă.
 
Am menţionat Clasicismul pentru că, personal, l-am simţit şi pe Mozart în muzica sa.
 
Fără îndoială! (Surâde.) Dar în principiu, vorbim de o muzică de factură neoromantică în care se îmbină diferite stiluri din care rezultă inevitabil o autenticitate. Revenind la ce discutam anterior, ţin să precizez că este foarte importantă zona din care provin aceşti mecena. Pentru a investi în dezvoltarea culturii, trebuie să ai tu însuţi o educaţie culturală bogată, să ai capacitatea de a percepe valoarea unei lucrări artistice, să ştii să argumentezi de ce o operă de artă este importantă şi merită promovată. Este ceva ce nu aduce un câştig imediat, în schimb, aduce o recunoaştere în timp, o reputaţie de promotor cultural. Acesta este în sine un obstacol deoarece oamenii din ziua de astăzi sunt orientaţi mai mult spre câştiguri imediate, rapide.
 
L-am menţionat pe Marius Herea şi pentru faptul că domnia sa abordează tonalismul, ceea ce nu este tipic realităţii cotidiene în muzica clasică. Începând cu secolul al XX-lea, din atonalism au evoluat curente noi, s-a ajuns la muzica electronică şi la cea spectrală, disonanţa a devenit noul nucleu al muzicii, iar această modă ţine până astăzi. Ca dovadă, cei care studiază compoziţia în prezent se orientează spre conceptul de muzică contemporană.
 
Da, pentru că nu au destulă fantezie să compună o muzică armonioasă, care să sune frumos. Ei se mulţumesc să arunce  note muzicale într-un computer, folosind o aplicaţie virtuală ori să le extragă dintr-o pălărie şi să le aştearnă la întâmplare pe portativ pentru că este mai uşor. Ca să nu mai vorbesc de sisteme complicate de calcul matematic folosite la compoziţie în locul fructificării unei inspiraţii adevărate, autentice.
 
Dacă stăm să ne gândim, matematica este întâlnită în muzică, la Palestrina, la Bach...
 
Da, însă acolo vorbim de cu totul altceva şi totodată, mă îndoiesc că Bach a compus folosindu-se doar de principii matematice. Muzica lui Bach transcende matematica. În loc de matematică pură, tind să cred că este metafizică pură. Muzica lui Bach abundă în armonii cosmice, divine. Totul ţine de intenţia pe care o are compozitorul atunci când respectă anumite principii, sisteme...  A compune în mod conştient înseamnă a şti finalitatea. La Bach, rezultatul a fost armonia, consonanţa, înălţarea spirituală a ascultătorului, a omului. Într-adevăr, forma este contrapunctul matematic, dar fondul este conexiunea cu Sublimul. Pe când în cazul dodecafoniştilor, rezultatul a fost altul: dizgraţia, degenerarea, denaturarea.
 
Toleraţi dodecafonismul?
 
Nu prea. Apropo, se spune că Puccini nu a mai reuşit să termine Turandot din cauză că a rămas şocat după ce a asistat la reprezentaţia unei opere de Schoenberg. Ori nu a mai avut putere să o definitiveze, ori nu a mai găsit sensul, rostul, văzând în ce direcţie o lua muzica acelei perioade. De altfel, peste puţin timp a murit.
 
Pe lângă operă, aţi abordat şi alte forme muzicale precum lieduri, cantate, oratorii, misse, recviemuri?
 
Da, am abordat Recviemul lui Mozart. Mi-ar plăcea să interpretez şi partea de soprano solo în Recviemul lui Verdi şi aştept să se ivească ocazia. Cel mai recent am interpretat ca soprano solo în Simfonia a IX-a de Beethoven la Ploieşti. Pe lângă lucrări vocal-simfonice, am cântat de asemenea şi lieduri.
 
Schubert?
 
Schubert mai puţin. Un pic de Wolf, mult Rahmaninov, de fapt, toate liedurile pentru voce înaltă de Rahmaninov, Ceaikovski... Am cântat chiar şi Alban Berg.
 
Deşi nu rezonaţi cu dodecafonismul.
 
Într-adevăr! Dar ciclul Sieben Fruhe Lieder (Şapte lieduri timpurii, t.i.) este minunat. Liedurile 4 şi 5 sunt foarte frumoase, iar textele lor au fost traduse şi în limba română.
 
Ştiţi şi germană?
 
Nu vorbesc germana, dar o înţeleg în mare parte când o aud, o înţeleg la un nivel mediu, ştiu topica, îi înţeleg metrica, ceea ce este foarte important când lucrezi cu texte lirice, iar aici mă refer la metrica din poezie şi la respectarea acesteia şi a rimei în urma traducerii pentru a păstra şi metrica muzicală; ştiu părţile de vorbire dintr-o propoziţie sau frază, adică nu mi s-a întâmplat să încurc substantivele, adjectivele, adverbele etc. între ele... Şi chiar am obţinut înregistrări foarte frumoase cu liedurile timpurii ale lui Berg.
 
Felicitări!
 
Mulţumesc!
 
Alban Berg este un poet al dodecafonismului şi am observat că iubitorii de muzică clasică sunt mai încântaţi de el decât de Schoenberg.
 
Sigur, dacă ar fi să comparăm, aş spune acelaşi lucru.
 
De asemenea, în Occident, nu se ezită mult în a pune în scenă cele două opere ale sale, Wozzeck şi Lulu. Şi nici Moise şi Aron de Schoenberg. Nu ştim dacă la Iaşi ar avea succes astfel de reprezentaţii sau ar fi considerate prea îndrăzneţe...
 
Nu cred că publicul nostru ar gusta opera atonală. Nu cred. Publicul nostru iubeşte muzica sensibilă, emoţională, sentimentală. Puccini, Verdi, Bellini, Donizetti... Aceştia sunt potriviţi pentru noi.
 
Aţi abordat şi muzică preclasică? Aţi interpretat creaţii ale unor compozitori din Baroc ca Handel sau Bach?
 
Nu. Ca operă, la Iaşi nu s-a pus în scenă decât Indiile galante de Rameau, unde am avut diverse roluri. Stilul baroc este diferit, este greu de abordat, tehnica vocală este alta. Nu are importanţă dacă vorbim de compozitori din Franţa, Germania sau Italia, stilul preclasic este în general net diferit de celelalte stiluri. Sunt puţini interpreţi care îi pot cânta pe preclasici ca la carte.
 
În afară de Recviemul lui Mozart, aţi interpretat şi alte lucrări de muzică sacră?
 
Da, o singură cantată de Bach, însă i-am uitat titlul. Nu abordez acest gen de muzică prea des şi într-un fel, nici nu îmi place să o fac, fiindcă nu am fost niciodată bună la coloraturi, iar muzica sacră, mai ales cea din Preclasicism, abundă în coloraturi, aşa că prefer să stau deoparte. Poate mi-ar fi plăcut să cânt mai multă muzică sacră dacă aş fi avut dotarea naturală. Tehnic vorbind, e o abilitate insuficientă, iar acum este prea târziu pentru a mai încerca, între timp vocea s-a modificat, am schimbat registrul...
 
Nu v-am întrebat de cât timp sunteţi în această instituţie.
 
Anul acesta (2019, n.i.), în septembrie, împlinesc 26 de ani de activitate la Opera Naţională Română din Iaşi. Şase ani am fost în cor, iar de douăzeci de ani sunt solistă.
 
Dacă ar fi să o luaţi de la început, aţi schimba ceva în cariera dumneavoastră?
 
Da, dar nu aş schimba nicidecum cariera. Mă reprezintă foarte bine şi prin muzică reuşesc să mă exprim plenar. M-a ajutat foarte mult şi faptul că iniţial am vrut să devin actriţă, dar nu am considerat că am destul talent pentru a face doar teatru, aşa că am ales să îmbin teatrul cu celălalt talent al meu, muzica, şi cred că am reuşit să fac asta foarte bine. În ceea ce priveşte schimbarea unui aspect din carieră, cred că mi-aş vedea mai mult de treaba mea. Am avut momente în care am deviat de la acest principiu, conform căruia artistul trebuie să îşi vadă mai mult de treaba lui, să fie concentrat pe ceea ce face, să nu aibă atenţia dispersată şi să rămână echilibrat...să nu se lase destabilizat de anumiţi factori.
 
Aveţi sau aţi avut emoţii/trac pe scenă?
 
La început da. Însă în momentul în care ştii că te-ai pregătit temeinic şi eşti sigur pe tine, emoţiile dispar. De fapt, se transformă, devin emoţii pozitive, care te susţin în loc să te dezechilibreze. Când intri în personaj, nu mai există loc pentru emoţii. Dacă eşti implicat în ceea ce faci, emoţiile se diminuează până la extincţie. Aşa funcţionează la mine. Nu ştiu ce metode au alţii. Este firesc să ai trac la început. Important este să nu te laşi dominat de el.
 
Ce sfat aveţi pentru cei care îşi doresc o carieră în muzică?
 
Am mai dat şi înainte un astfel de sfat într-un interviu scris. Este important să aleagă foarte bine ceea ce vor să facă. Dacă vor să pornească pe acest drum, trebuie să aibă în minte permanenta idee a necesităţii muncii, să nu fugă de muncă pentru că asta mai târziu costă, să înveţe bine tehnica vocală deoarece nu poţi cânta multă vreme doar din resursele brute cu care te-a înzestrat Mama-Natură, totul trebuie antrenat, talanţii trebuie înmulţiţi. La un moment dat, corpul uman te lasă şi nu mai poţi cânta aşa cum trebuie. Calitatea primează. Şi cel mai important este să nu ardă etape, să ia lucrurile pas cu pas. Începi să îţi antrenezi încrederea de sine, siguranţa pe scenă, tehnica vocală, îţi perfecţionezi interpretarea actoricească cu timpul, pe măsură ce experienţa se adună. Cheia pentru toate acestea este să începi cu roluri mici. Treptat se adaugă şi altele. Este un proces. Treci prin Mozart, despre care spuneam că este o adevărată şcoală per se. Acestea ar fi sfaturile mele. Şi Mozart trebuie abordat uşor. Pare simplu, dar nu este...şi nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de asta.
 
Il preferaţi pe Beethoven?
 
Nu. Cred că Beethoven nu prea a ştiut să scrie pentru voci umane. E foarte brut, incomod, cam ca Wagner. Noroc că a scris puţin pentru cântăreţi. Mă refer la Simfonia a IX-a, la Fidelio...
 
Fidelio, care păleşte în comparaţie cu Mozart. Beethoven nu a ajuns la nivelul lui Mozart în operă.
 
E adevărat! Tocmai de aceea nici nu se prea cântă.
 
Nu aţi abordat nici Fantezia Corală?
 
Nu. Beethoven este mai întâi de toate un simfonist. De muzica vocală compusă de Beethoven e mai greu să te apropii, cu excepţia câtorva lieduri.
 
Am ajuns la final. Vă mulţumesc pentru acest interviu şi să auzim de bine!
 
Mulţumesc şi eu! Toate cele bune!
 
                                                                                               
 
 
 
 
           
           
 
 
 

Nicolae Labis - Moartea caprioarei Citește mai mult
Interviu Chattoir cu Aria Artis "(...) Arta inseamna pentru mine libertate totala, nu numai de a-ti aduce in lumina trairile, gindurile, ideile, lumea interioara, ci si de a crea, prelucra, modifica realitatea" Aria Artis Citește mai mult
Chattoir Interview with Dana Tudor "My curiosity, enthusiasm and passion to discover people’s talents as resources pushed me every day to really look and listen to the person in front of me in order to discover his / her inner treasures" Dana Tudor Citește mai mult
Citește mai mult
Citește mai mult
Citește mai mult
Chattoir Interview with Ivajla Kirova "I think I am a strong-willed and honest person - I always say what I think, whether people like it or not. I always go my own way and not the one that people want me to." Ivajla Kirova Citește mai mult
Citește mai mult
Interviu Chattoir cu Mirela Paduraru "Imi place sa vad oameni fericiti si multumiti de ei insisi. Imi place sa ii invat cum sa se priveasca zilnic cu drag in oglinda, cum sa devina mai sanatosi si sa arate tineri mai mult timp." (Mirela Paduraru) Citește mai mult
Interviu Chattoir cu Luiza Cala "Locul meu de taină este la mine în gând. Este un loc mirific în care mă împodobesc cu puteri nelimitate." Luiza Cala Citește mai mult
Interview with composer Marius Herea "A composer has the responsibility to renew the styles and bring novelty to the world" Marius Herea Citește mai mult